Trump, dat în judecată de o participantă la reality-show-ul „Ucenicul”, moderat de el. De ce este acuzat noul președinte al SUA

Trump, dat în judecată de o participantă la reality-show-ul Ucenicul, moderat de el. De ce este acuzat noul președinte al SUA
Publicat: 18/01/2017, 13:28
Actualizat: 22/08/2017, 09:20

Aceasta îi solicită lui Donald Trump „reabilitarea reputației” prin admiterea faptului că declarațiile sale făcute în legătură cu atingerile nepotrivite fără încuviințare întreprinse de magnatul imobiliar sunt adevărate.

Zervos a anunțat în cadrul unei conferințe de presă care a avut loc în Los Angeles că a intentat un proces republicanului, cu câteva zile înainte ca acesta să fie investit în funcția de președinte, readucând astfel în discuție seria de acuzații de abuz sexual ce a amenințat campania electorală a lui Donald Trump.

„Aș dori ca Donald Trump să știe faptul că sunt dispusă să renunț la acest proces împotriva sa, fără niciun fel de recompensare financiară, numai în cazul în care acesta își va retrage acuzațiile false și calomnioase despre mine și recunoaște faptul că am spus adevărul despre acesta”, a declarat Zervos reporterilor.

Zervos îl acuză pe Trump că a asaltat mai multe femei și a abuzat de poziția sa politică pentru a cataloga mărturisirile în privința abuzurilor acestora drept minciuni. Donald Trump a negat acuzațiile anterioare de abuz sexual și a afirmat că Summer Zervos a inventat o poveste pentru a atrage atenția.

Mai multe femei l-au acuzat pe Donald Trump, candidatul Partidului Republican la președinția SUA, de abuz sexual, la scurt timp după apariția unei înregistrări audio care îl surprinde făcând comentarii obscene despre persoane de sex feminin. Donald Trump a prezentat scuze după apariția înregistrării.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Simion explică modul în care va oferi românilor apartamente ieftine
Mutu și-a băgat soția la înaintare! Masculilor le-a stat ”ceasul” chiar în buza mării: și-a...
FOTO. Aza Gabriela, apariție spectaculoasă în plină vară! Cum s-a afișat cântăreața
Soțul Marinei, dentista ucisă în cabinet, rupe tăcerea! Ce mărturisire a făcut în plină anchetă
Cum vede George Simion apărarea României în cazul unui război. Ce părere are despre Putin,...
Florin Salam a întrecut orice limită! După ce şi-a pierdut nevasta şi copiii, s-a aflat...
Anca Țurcașiu, ipostază senzuală la plajă! Are 53 de ani, dar i-a fascinat pe toți...
Livrator de mâncare, bătaie cu pumni şi picioare în trafic, pe o stradă din Cluj....
UPDATE Doi frați, loviți în plin de o mașină în Pantelimon. Băiatul de 9 ani...
Doi copii, spulberați de un adolescent de 16 ani, în Pantelimon! Una dintre victime nu...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
2024: Trebuie permis pentru motocultor cu remorcă?
Românii trăiesc, în medie, 59 de ani fără să se confrunte cu probleme de sănătate...
Structură SUBTERANĂ MAYAȘĂ și PIRAMIDE ASCUNSE, descoperite în pădurile tropicale din Mexic
Mașinile au interzis! Amenda este de 10.000 de lei. E lege în România
Cea mai ieftină stațiune de pe litoralul românesc. Turiștii dau năvală
Probleme între Florin Salam și Roxana Dobre?! Bruneta ar fi plecat de acasă, împreună cu...
UPDATE Doi frați, loviți în plin de o mașină în Pantelimon. Băiatul de 9 ani...
Jador, declarații neașteptate despre relația cu Oana Ciocan: „Am încercat să fac copii cu Oana....
Taner Ölmez, protagonistul serialului "Doctorul minune", va juca într-un nou serial alături de Aras Bulut...
BANCUL ZILEI. Bubulina în noaptea nunții: - Bulă, te rog să fii tandru cu mine!
Test de cultură generală. De ce este vremea atât de greu de prezis?